Data de 29 octombrie 2016 reprezintă un moment important pentru comunitatea Seminarului diecezan din Iaşi. Simpozionul naţional, „Tradiții educativ-formative în Episcopia de Iași”, organizat de Facultatea de Teologie Romano-Catolică, în colaborare cu Episcopia Romano-Catolică de Iași și cu Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, are menirea de a scoate în faţă itinerariul parcurs de Biserica locală din Moldova în vederea formării credincioşilor.
Cuvântul de deschidere al acestui simpozion i-a aparţinut părintelui rector Benone Farcaş. El a subliniat, încă de la început că activitatea catehetică de până astăzi desfăşurată în Biserica locală, soldată cu rezultate remarcabile, este meritul „oamenilor de valoare”, făcând o paralelă cu afirmaţia marelui om de stat atenian, Pericle: acesta, ca răspuns la admiraţia din partea oamenilor cu privire la măreţia Greciei, i-a indicat tot pe aceşti „oameni de valore” ca fiind principalii responsabili.
A urmat salutul din partea Excelenței sale PS. Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care, plecând de la cuvintele Declaraţiei despre educaţia creştină a Conciliului al II-lea din Vatican Gravissimum Educationis, a afirmat necesitatea implicării din partea Bisericii în educaţia şi formarea oamenilor. Cu toate că nu are o istorie îndelungată, Biserica noastră locală se înscrie în această linie tradiţională de formare.
Cele două părţi ale simpozionului au însumat nouă conferinţe prezentate de preoţi profesori sau persoane laice. Moderatorul primei părţi a fost părintele Iulian Faraoanu, care a precizat, plecând de la titlul simpozionului, că aceste tradiţii sunt reprezentate de valorile creştine transmise cu sfinţenie din generaţie în generaţie, având în vedere omul în dimensiunea sa globală.
Prima conferinţă, „Școli și instituții de învățământ promovate de Biserica Catolică în Moldova”, a fost susţinută de părintele Ştefan Lupu. Lucrarea sa are în vedere punctarea diferitelor forme și structuri de învățământ pe care Biserica Catolică din Moldova le-a dezvoltat de-a lungul timpului, fie pentru propriii credincioși, cât și pentru cei din alte Biserici și credințe religioase. Astfel, părintele oferă câteva date referitoare la şcolile primare şi gimnaziale, Institutele „Notre Dame de Sion” prezente de-a lungul anilor pe teritoriul Moldovei, şcolile de dascăli şi Institutele de formare a clerului indigen.
Următoarea intervenţie, „Institutul Cipariu: o școală care a deranjat”, i-a aparţinut părintelui Fabian Doboş. Acesta, după ce prezintă contextul în care este fondat acest colegiu pentru băieţi – Cipariu –, evidenţiază acele „instanţe” care s-au simţit „deranjate” de existenţa acestuia: Sfântul Oficiu, Guvernul României şi conducerea Seminarului. Având în vedere numeroasele probleme pe care le-a întâmpinat acest colegiu încă de la început, perioada lui de activitate nu va depăşi cinci ani (1895-1900).
„Formarea seminarială în viziunea episcopului Petru Pleșca”, conferinţa ce urma în programul simpozionului, a fost expusă de părintele Toni Mihăiţă Cântaciu. Plecând de afirmaţia că „Seminarul este şcoala deprinderilor apostolice”, părintele face un portret al seminaristului din perspectiva monseniorului Petru Pleşca: ascultarea, conformarea cu Cristos, spiritul de sacrificiu, virtutea carităţii, sunt doar câteva dintre aspectele prezentate de părintele Toni. Acelaşi Petru Pleşca era cel care afirma că „nobleţea niciunei activităţi nu obligă aşa cum o face nobleţea activităţii sacerdotale!”
A patra conferinţă, „Emanciparea catolicilor din Moldova prin educaţie şi cultură”, i-a aparţinut profesorului Anton Coşa, membru în Departamentul de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi. Dumnealui pleacă de la fundalul istoric, pentru ca mai apoi să scoată în evidenţă raportul pe care Biserica trebuie să îl aibă cu şcoala pentru dezvoltarea sistemului educaţional. Creionează, de asemenea, aportul Bisericii, de-a lungul timpului, o dată cu infiinţarea diferitelor instituţii de învăţământ, în emanciparea catolicilor din Moldova, lansând, totodată, invitaţia de a ne aminti, din ce în ce mai des, de trecutul nostru, de acei promotori ai culturii şi educaţiei, cărora le suntem tributari pentru zestrea pe care ne-au lăsat-o.
În centrul simpozionului s-a aflat expunerea părintelui Eduard Patraşcu despre Sfânta Scriptură, „Biblia în viața catolicilor din Moldova”. Ca şi premisă pentru conferinţă, părintele foloseşte acest dat: „Moldova s-a creștinat datorită muncii misionarilor, în special, a părinților franciscani”. Aceștia, în munca lor de evanghelizare, transmiteau un mesaj impregnat de cuvintele Scripturii. Autorul punctează câteva date istorice care scot în evidenţă folosirea Sfintei Scripturi în cateheză, în predică, sau, pur şi simplu, date care atestă existenţa unor exemplare în diferite limbi (germană, latină, maghiară) a Bibliei sau a Psaltirii, sau chiar traduceri ale acestora în limba română. La final, vorbeşte de noua evanghelizare şi atrage atenţia asupra insuficientei aplecări asupra textului sacru din zilele noastre.
Ultima prelegere din prima parte a simpozionul, „Activități socio-caritative promovate de Biserica Catolică din Moldova”, l-a avut ca autor pe părintele Egidiu Condac. Centrul prezentării sale a fost ilustrarea dezvoltării treptate a diverselor centre caritative după anii ’90: Centrul diecezan Caritas, Asociaţiile caritative „Sfântul Vincenţiu de Paul” (SVP), Asociaţiile Cluburilor Alcoolicilor de Recuperare „Don Orione” Iaşi (ACAR), Asociaţia Kolping Moldova şi Asociaţia „Familia şi viaţa”. Părintele, după ce prezintă un scurt istoric pentru fiecare centru, vorbeşte de categoriile de beneficiari şi de domeniile principale de activitate ale acestora.
Partea a doua a simpozionului, care l-a avut ca moderator pe părintele Iosif Iacob, s-a deschis cu o conferinţă susţinută de părintele Emil Dumea, „Teologia catolică în Moldova (secolele XVI-XX)”. Plecând de la semnificaţia teologiei ca „vorbire despre Dumnezeu”, autorul afirmă faptul că nu putem vorbi de o teologie sistematică, elaborată în Moldova, decât în epoca contemporană. Activităţile de catehizare, de învăţare a adevărurilor fundamentale ale credinţei catolice, aceste mici explicaţii despre Dumnezeu, cu toate că în forme destul de rudimentare, se înscriu în universalitatea Bisericii. Cu toate că am reprezentat o minoritate, asta nu a fost un obstacol în „a pulsa” la nivelul Bisericii universale, afirmă părintele.
Tot în această ordine de idei se înscrie şi intervenţia părintelui Mihai Roca, „Forme ale catehezei în Dieceza de Iași în secolele XIX-XX”. Punctul de plecare al acestuia l-a reprezentat schiţarea contextului istoric în care misionarii, prezenţi pe teritoriul românesc, au acţionat în domeniul catehezei, problemele pe care Biserica a fost nevoită să le înfrunte în editarea şi publicarea acestor materiale atât de benefice pentru pastoraţie. Prezintă, apoi, titlurile catehismelor care au fost publicate de-a lungul timpului, cât şi frânturi din conţinutul acestora, dorind să ilustreze munca realizată de predecesorii noştri în domeniul formării credincioşilor. Aduce, de asemenea, în faţă şi necesitatea actualizării metodelor catehetice şi necesitatea unui sistem catehetic mai articulat pentru o pastoraţie mai rodnică în Biserica locală.
Un mic grad de subiectivism a fost inserat în prezentarea părintelui Farcaş Lucian, „Curajul credinței în timpuri dificile – Opera socială a părintelui Mihai Rotaru”, având în vedere impactul pe care l-a avut acest preot în copilăria şi în procesul de discernământ al autorului conferinţei. Cei trei paşi ai Doctrinei Sociale a Bisericii – a vedea, a judeca şi a acţiona – au fost premisa acestui discurs. Părintele Lucian a aplicat aceste verbe activității părintelui Rotaru, cel care a petrecut o perioadă destul de lungă în închisorile comuniste. „Ce a văzut părintele?”, se întreabă autorul – a văzut schimbarea. Cu privire la a judeca, afirmă că acesta a avut discernământul schimbării (a sesizat în special schimbările negative din societate). Observând modificările nocive, a acţionat (părintele Lucian prezintă o serie întreagă de proiecte sociale puse în practică de părintele Rotaru). „Dacă credinţa nu are efect în societate, este corect să ne întrebăm «ce rol are atunci credinţa?»”, susţine conferenţiarul.
Ultima conferinţă, „Determinări teologice ale cuvântului cred/credință”, a fost expusă de domnul Iosif Tamaş. „Apropiaţi-vă de mine, voi, cei needucaţi, şi locuiţi în casa educaţiei [casa cercetării]” (Sir 51,23): aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi au călăuzit întregul discurs al autorului. Expresia „grăuntele de muştar”, emblema smereniei metodologice a credinţei creştine, a fost cea care a introdus explicaţia cu privire la banalizarea cuvântului „cred” şi cu privire la pierderea determinării. În acest sens, autorul oferă exemple bazate pe viaţa concretă a Bisericii.
Având în vedere că acest simpozion a avut un auditoriu format în special din studenţi, aceste conferinţe au rol de stimul pentru activitatea didactică viitoare a acestora, au rol de a suscita spiritul de implicare/investiţie în educaţia/formarea oamenilor.
Laurențiu Turbuc