Gabriele Kuby în România – Conferinţe şi dezbateri despre ideologia gender

kuby-iasi-2016Acţiunea Catolică din România organizează în zilele de 7, 8 şi 9 noiembrie 2016, la Cluj-Napoca, Oradea şi Iaşi, o serie de conferinţe şi dezbateri cu tema „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Acestea vor fi susţinute de doamna Gabriele Kuby, renumit sociolog, autor şi expert în studiul teoriei gender la nivel internaţional, despre care papa Benedict al XVI-lea spunea: „Doamna Kuby este o luptătoare vitează împotriva ideologiilor care vizează în cele din urmă o distrugere a omului”.

La Iaşi evenimentul va avea loc în aula „Fericitul Anton Durcovici” de la catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, în ziua de 9 noiembrie 2016, ora 19.00.

Acţiunea Catolică din România integrează această serie de conferinţe în anul asociativ în curs, ce are ca temă „Coresponsabili în slujba Evangheliei familiei” (cf. Exortaţia apostolică a Sfântului Părinte Francisc Amoris laetitia, 201), răspunzând astfel invitaţiei papei Francisc de a promova valorile autentice ale căsătoriei creştine, iubirea dintre bărbat şi femeie, dintre părinţi şi copii, în spaţiul fără bariere, niciodată închis al familiei.

Doamna Gabriele Kuby va vorbi despre fundamentele şi efectele ideologiei „Gender Mainstreaming” într-o manieră clară şi inteligibilă, precum şi despre cum se aplică teoria gender într-un mod tacit şi disimulat. De asemenea va vorbi şi despre modificările grave, care sunt de aşteptat pentru societate şi mai ales pentru copii şi familii, în urma implementării acestei ideologii.

Evenimentul se adresează oricărei persoane care doreşte să înţeleagă şi să aprofundeze ce înseamnă ideologia gender, chiar şi fără cunoştinţe prealabile asupra subiectului.

În cadrul evenimentului va fi prezentat şi volumul „Revoluţia sexuală globală: distrugerea libertăţii în numele libertăţii”, apărut la Editura Sapientia. Prezentarea va fi făcută de pr. Ştefan Lupu, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Acţiunea Catolică din România este o federaţie naţională de asociaţii de laici romano-catolici şi greco-catolici fondată în 2005 şi are ca obiectiv promovarea vocaţiei laicale în Biserică şi a valorilor creştine în societate.

Persoane de contact:

  • Anca Frona, preşedinte al Acţiunii Catolice din România (telefon: 0722/910922; e-mail: ancafrona@gmail.com).

  • Pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din România (telefon: 0741/501481; e-mail: pr.felixroca@gmail.com).

Parteneri naţionali: Catholica.ro; Editura Sapientia.

Parteneri locali: Episcopia Romano-Catolică de Iaşi; Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif”; Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului; Oficiul pentru Pastoraţia Universitară; Oficiul pentru Pastoraţia Familiei; Centrul Diecezan Caritas Iaşi; Facultatea de Teologie Romano-Catolică; Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”; Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice Iaşi; Radio Maria.

Alte informaţii:

Gabriele Kuby s-a născut în 1944 la Konstanz în Germania, a studiat sociologia la Berlin, respectiv Konstanz şi este mamă a trei copii. Prin activitatea sa publicistică şi prin conferinţele pe care le ţine în întreaga lume, atrage atenţia asupra impasurilor în care se află societatea modernă şi arată că ieşirea se poate face printr-o reconsiderare a valorilor creştine.

În timpul primei sale vizite în România (3-6 noiembrie 2014), doamna Gabriele Kuby a declarat într-un interviu în care i se cerea un sfat pentru români şi pentru toţi oamenii care vor să-şi păstreze familia şi identitatea neştirbite: „În primul rând, nu mai gândiţi că sunteţi în urmă. Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest – în realitate este adevărat exact opusul. De fapt, din vest vin lucruri realmente malefice. Am auzit o ştire azi. Nişte ONG-uri din România au declarat că ţara voastră trebuie să prindă din urmă (n.r.: trenul educaţiei sexuale din Occident). Puteţi fi foarte fericiţi că această distrugere nu a avut încă loc în ţara voastră. Şi ar trebui să vă mobilizaţi în toată ţara în orice coaliţie posibilă, cu oricine, inclusiv de peste graniţe, şi cu oricine din interiorul ţării care poate lupta împotriva acestui lucru. Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia. Fiindcă va prăbuşi mai întâi familia. Aceasta este rădăcina. Aşa că trebuie să faceţi tot ce puteţi. Şi puteţi fi fericiţi că dictatura comunistă v-a protejat de revoluţia sexuală care a început în Occident în 1968. Încă mai aveţi un sistem de valori conservatoare. Încă mulţi oameni mai cred că familia (n.r.: naturală) este bună, că homosexualitatea nu este corectă. Aşa că răspândiţi vestea că nu sunteţi deloc înapoiaţi. Ba dimpotrivă. Puteţi fi fericiţi că aceste lucruri încă nu s-au întâmplat. Fiindcă are loc distrugerea societăţii, iar Uniunea Europeană este purtător de stindard în acest sens.”

Cărţi apărute în limba română la Editura Sapientia:

Gender – o ideologie nouă distruge familia (link), scrisă de Gabriele Guby şi tradusă din germană în limba română de dr. biol. Alexandru Ş. Bologa. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate” – Editura „Sapientia”, formatul 11×17, are 35 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară.

Etatizarea educaţiei. Pe calea către noul om gender (link), scrisă de Gabriele Kuby şi tradusă din germană în limba română de dr. biol. Alexandru Ş. Bologa. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate”- Editura „Sapientia”, formatul 11×17, are 60 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară.

Revoluţia sexuală globală: distrugerea libertăţii în numele libertăţii (link), scrisă de Gabriele Kuby şi tradusă din limba germană de dr. biol. Alexandru S. Bologa. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate” – Editura „Sapientia”, formatul 14×20, are 484 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară.

Au scris despre cartea „Revoluţia sexuală. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”:

– Papa Benedict al XVI-lea: „Doamna Kuby este o luptătoare vitează împotriva ideologiilor care vizează în cele din urmă o distrugere a omului”.

– Prof. Edith Düsing, profesor de Istoria Filosofiei şi a Culturii: „Am citit cartea cu sufletul la gură şi şocat mintal”.

– Katrin Krips-Schmidt, Die Tagespost (6 octombrie 2012): „O dată cu apariţia cărţii nimeni nu mai poate spune: despre aceasta nu am ştiut nimic – despre o revoluţie care ar vrea să însemne libertate şi, de fapt, nu înseamnă altceva decât dictatură”.

– Prof. Harald Seubert, profesor de Filosofie şi Teologie: „Gabriele Kuby atestă puterea demnităţii umane în lumina dreptului natural şi a chipului lui Dumnezeu atât de convingător, strălucitor şi nou, precum rar se întâlneşte, de altfel”.

– Cardinalul Giovanni Lajolo: „Pentru curajul dumneavoastră de a exprima adevărul cu claritate, fără a vă lăsa impresionată de opinia intolerantă dominantă din majoritatea mass-media puternice, vă exprim întreaga mea stimă şi gratitudine”.

– André Sikojev, împuternicit al Bisericii Ortodoxe Ruse pe lângă sediul Guvernului Federal şi al Parlamentului Federal German: „Cu cartea dumneavoastră aţi creat o analiză totală a fenomenului şi, totodată, aţi oferit cititorului îngrijorat şi treaz multe sugestii înţelepte şi bune pentru rezistenţa practică. Am citit fiecare pagină cu bucurie şi încordare”.

– Dr. Dariusz Oko, Facultatea de Filozofie a Universităţii Pontificale „Ioan Paul al II-lea” din Cracovia: „Autoarea arată în cartea ei că atacul colosal cu care avem de-a face astăzi nu este un accident şi o modă, ci parte a unui plan global, a unei strategii mondiale, care vizează şi cauzează modificări fundamentale ale omului şi ale societăţii prin modificări fundamentale ale înţelegerii şi trăirii sexualităţii umane. Ea demască adevărul asupra ideologiei gender, în mod foarte similar cum au demascat Kołakowski şi Soljeniţîn adevărul despre comunism”.

preluare de pe www.ercis.ro

Lasă un răspuns