„Credinţa trăită şi mărturisită” a fost titlul simpozionului internaţional organizat de Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, în Aula Magna, vineri, 25 octombrie 2013, la iniţiativa părintelui lector Iulian Faraoanu, profesor în cadrul Institutului.
Simpozionul a fost prilejuit de apropierea încheierii Anului Credinţei, care va avea loc la 24 noiembrie 2013, în solemnitatea Cristos, Regele Universului.
Au fost prezenţi PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, preoţi profesori din cadrul Institutului şi un invitat special: părintele profesor Germano Galvagno din Italia.
În deschiderea simpozionului, pr. Iulian Faraoanu, moderatorul primei părţi a simpozionului, a dat citire mesajului de bun venit al părintelui Benone Lucaci, rectorul Institutului Teologic, care din motive medicale nu a putut fi prezent la acest simpozion. Părintele le-a transmis tuturor celor prezenţi un călduros bun venit, mulţumindu-le în acelaşi timp pentru că au dat curs invitaţiei de a participa la acest simpozion. A precizat faptul că, în urmă cu aproximativ un an, am intrat prin Porta fidei (Poarta credinţei, document al papei Benedict al XVI-lea) în una din cele mai mari dimensiuni şi realităţi ale existenţei noastre: credinţa. Pe parcursul acestui an, au existat diferite întâlniri prin intermediul cărora am căutat să aprofundăm acest mare dar, totuşi, tema credinţei, oricât de mult ar fi aprofundată nu ar avea nici un rost fără o transpunere şi mărturie zilnică a vieţii noastre.
PS Petru Gherghel a declarat că dorinţa fierbinte a oricărui creştin şi implicit a întregii noastre dieceze, precum şi a întregii lumi catolice este de a ne împărtăşi cu darul făcut nouă de Dumnezeu: credinţa. Faptul că iniţiativele privind acest An al Credinţei au pornit de aici, de la Institutul Teologic, arată faptul că de aici, din inima diecezei, trebuie să pornească strigătul credinţei fundamentat teologic: „Doamne, măreşte-ne credinţa!”. Preasfinţitul a salutat întâlnirile desfăşurat pe parcursul acestui an, în vederea mărturisirii credinţei noastre.
Pentru început a luat cuvântul părintele Germano Galvangno, profesor la Institutul de Ştiinţe Religioase al Universităţii din Torino, care a prezentat conferinţa cu tema: „Între credinţă şi necredinţă: drumul patriarhilor în Pentateuh”. Părintele a evidenţiat modul în care Abraham este părintele nostru în credinţă, prin excelenţă, şi totodată credinciosul prin excelenţă, deoarece el se încrede în Dumnezeu, trăieşte pornind de la promisiunile cereşti chiar şi atunci când acestea par himere. El are, aşadar, o familiaritate cu Iahve. În contrast, credinţa lui Israel este rezultatul unui parcurs: învăţând să recunoască prezenţa Domnului în istoria sa, dincolo de aparenţe şi graţie minunilor divine, Israel poate depăşi temerile sale şi să creadă. În cazul poporului, credinţa are de-a face cu o percepere integrală a realităţii. Totuşi, credinţa este alegere care trebuie reînnoită la fiecare etapă a drumului. Necredinţa se instaurează în măsura în care se pierde amintirea a ceea ce Dumnezeu a înfăptuit în propria istorie; în cele din urmă, necredinţa devine expresie de răzvrătire şi neascultare. În concluzie, între credinţă şi necredinţă, drumul părinţilor în Pentateuh poate fi o unitate de măsură pentru credinţa noastră, a credincioşilor secolului al XXI-lea.
În continuare, părintele Eduard Ferenţ, profesor în cadrul Institutului Teologic, a prezentat conferinţa cu tema: „Anton Durcovici, martor al credinţei”. Părintele Eduard a declarat că ceea ce l-a determinat să alcătuiască această conferinţă a fost lectura actelor despre viaţa şi moartea episcopului martir Anton Durcovici. În prima parte a conferinţei sale, părintele Eduard a evidenţiat modul în care episcopul Anton Durcovici a beneficiat de interpelarea din partea Duhului Sfânt cel care l-a chemat încă de la începutul activităţii sale de păstor al Diecezei de Iaşi la o formă autentică de slujire: până la ultima suflare, aşa cum avea să declare preasfinţitul în catedrala din Iaşi în ziua întronizării sale. Preasfinţitul Anton Durcovici a dorit să-l slujească pe Cristos şi Biserica sa cu toată fiinţa, până la final, căutând să pună în lumină succesiunea apostolică a Bisericii încredinţate spre păstorire. Episcopul Anton a preluat şi continuat munca de evanghelizare a predecesorilor săi, având în acelaşi timp câteva modele teologice personale. Între aceste modele se află: sfântul Toma a cărui teologie episcopul martir a preluat-o, în special principiile fundamentale al gândirii sfântului Toma. Episcopul a făcut din unirea credinţei şi a raţiunii principiul vital al vieţii sale. Un alt model teologic a fost sfântul Francisc de Sales, cu ajutorul căruia a învăţat trăirea credinţei de sensibilitatea umană. Influenţat de sfântul Francisc, episcopul a căutat să formeze acea elită a creştinilor cu ajutorul căreia dorea să reînnoiască societatea prin evanghelizarea din interior. Acestor modele li s-au alăturat sfântul Grignion de Montfort şi sfântul Alfons Maria de Liguori.
În cea de-a doua parte a conferinţei sale, părintele a prezentat rodul carităţii pastorale a episcopului Anton: martiriul. Părintele Eduard a declarat faptul că acest martiriu nu a fost cauzat de durerile şi tratamentul dur la care a fost supus episcopul, ci de credinţa în Dumnezeu şi fidelitatea faţă de Biserică, arătând astfel cea mai clară mărturie de credinţă. Martiriul său a fost un răspuns la darul oferit lui de Dumnezeu, făcând din viaţa sa un sacrificiu spiritual pentru Dumnezeu după cum promisese la prima sa sfântă Liturghie celebrată în catedrala din Iaşi.
După o scurtă pauză, a urmat conferinţa domnului Gheorghe Ilie Fârte, profesor în cadrul Facultăţii de Filozofie şi Ştiinţe Politice al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Domnul profesor a prezentat conferinţa cu tema: „Iubesc şi cred ceea ce mi s-a făgăduit?”, în care a evidenţiat situaţia actuală a lumii creştine care este chemată la angajare pe drumul Evangheliei. Domnul Fârte a precizat că mentalitatea actuală a multora se sprijină pe lipsa deranjului şi a solicitărilor, fapt care îl face pe om static şi indiferent la implicaţiile unui adevărat creştin. Este necesar să li se vorbească oamenilor cu radicalism pentru a evita astfel orice conformare cu mondenitatea. Radicalismul presupune întoarcere la rădăcini, la esenţa credinţei noastre şi la conştientizarea că trebuie să ne eliberăm de egocentrismul nostru deoarece viaţa creştină este o luptă ce trebuie asumată cu ajutorul Duhului Sfânt.
Părintele Lucian Farcaş, profesor de teologie morală din cadrul Institutului, a prezentat conferinţa cu tema: „Familia între contopire şi descompunere”. Părintele a subliniat faptul că familia constituie pentru Biserică un subiect ce se bucură de libertate. Pericolul care apare astăzi şi care continuă să se extindă este faptul că familia este tot mai mult considerată de societate un obiect al intereselor proprii. Societatea nu conştientizează, se pare, faptul că familia este prima care are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia ca individul, persoana umană, să se dezvolte spre împlinire. Familia devine un cadru de atenţie pentru societate abia într-un al doilea moment. Se constată, aşadar, astăzi un nivel ridicat de relativizare a valorii familiei. De la familie trebuie să înveţe statul maniera de abordare şi observare a persoanei umane. Familia este sanctuar al vieţii şi nu trebuie să devină niciodată un obiect de interes al societăţii.
În partea a doua a simpozionului au fost prezentate alte patru conferinţe. Coordonatorul acestei a doua părţi a fost părintele Ştefan Lupu, profesor de teologie dogmatică în cadrul Institutului.
Prima conferinţă a fost susţinută de părintele Fabian Doboş. Părintele a prezentat modul în care a luat naştere societatea „De propaganda fide”, a cărei întemeietoare a fost Pauline-Marie Jaricot. Scopul acestei societăţi continuă să fie strângerea de fonduri, de la Bisericile din întreaga lume, în vederea susţinerii tuturor, sau în cea mai mare parte, a misiunilor de evanghelizare în acele teritorii care nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu. Părintele Fabian a prezentat succint etapele de formare şi evenimentele care au determinat-o pe tânăra Pauline să înfiinţeze o astfel de societate. Trebuie menţionat faptul că această societate a susţinut cu fonduri importante misiunea catolică franciscană din Moldova, la intervenţia vicarilor apostolici de aici. Pauline şi implicit societatea pe care ea a întemeiat-o au fost şi rămân modele de păstrare, răspândire şi mărturisire a credinţei în toate teritoriile de misiune.
Părintele Cristian Clopoţel, de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, a prezentat conferinţa cu titlul: „Credinţa celui înţelept în cărţile sapienţiale”. Părintele a evidenţiat valoarea credinţei înţeleptului biblic aşa cum ne-o arată cărţile sapienţiale. În ciuda lipsei oricărei referinţe directe la Iahve, în cărţile sapienţiale, înţeleptul percepe ordinea realităţilor create în spatele cărora îl recunoaşte pe Dumnezeu. Căutând sensul acestei ordini, înţeleptul recunoaşte că Dumnezeu este cel care a stabilit această ordine. Modul de mărturisire a credinţei din partea înţeleptului este dat de experienţa sa personală, un răspuns simplu al omului la manifestarea directă şi gratuită a lui Dumnezeu în creaţie.
Următoarea conferinţă a fost susţinută de părintele Cornel Berea şi a purtat titlul: „«Assent of faith» în teologia lui J.H. Newmann”. Părintele Cornel a adus în atenţie un studiu al cardinalului Newmann referitor la perioada grea a unei grave crize de credinţă prin care trecea Anglia în perioada sa. Cauza luării de poziţie din partea card. Newmann a fost răspândirea generalizată a incredulităţii în Anglia. Făcând apel la raţiunea explicită, cardinalul declara că aceasta are specificul ei şi un rol important în viaţa noastră. Concluziile ei sunt clare şi solide aşa încât nu necesită demonstraţii ştiinţifice şi putem conştientiza că în spatele misterelor se află un transcendent care face posibile toate emoţiile pe care noi le experimentăm. Chiar şi aşa, raţiunea tinde să depăşească ceea ce este evident. Credinţa însă este un act personal caracterizată de adeziune, de consimţământ (assent). Această adeziune presupune o deducţie care nu necesită demonstraţie; astfel credinţa catolică devine o adeziune adâncă faţă de realităţile revelaţiei. În acest sens trebuie stimulată capacitatea omului de a folosi imaginarul: a le vorbi credincioşilor despre Dumnezeu folosindu-ne de imagini într-o atmosferă de slujire.
Părintele Daniel Iacobuţ, profesor de teologie liturgică, a prezentat conferinţa cu tema: „«Amen dicere, subscribere est». Liturgia şi transmiterea credinţei”. Fundamentul acestei conferinţe a constat în evidenţierea consimţământului sau adeziunii pe care poporul, Biserica unită în celebrarea euharistică, o mărturiseşte la finalul doxologiei de după Rugăciunea credincioşilor. Liturgica – a precizat părintele Daniel – presupune o adeziune de credinţă, dar în acelaşi timp provoacă, generează şi transmite credinţa. Sensul „Amin”-ului rostit de credincioşi are sensul de a subscrie, de oferire a consimţământului, a confirmării. Este vorba de acea adeziune deplină la ceea ce se săvârşeşte pe altar. „Amin”-ul rostit de Biserică este făcut posibil prin Cristos, cel care-l prezintă Tatălui. Acest „Amin” rostit de credincioşi este pentru doxologie şi pentru rugăciunea euharistică, ca un consimţământ, arătând participarea activă, conştientă, rodnică. Spunând „Amin” se actualizează misterul pascal; răspundem darului lui Dumnezeu, la oferirea de Sine. Liturgia devine astfel o contemplare plină de recunoştinţă a economiei mântuirii. Planul lui Dumnezeu de mântuire se actualizează în rugăciunea euharistică. În cele din urmă, „Amin”-ul rostit are caracter eclezial şi pastoral: implică comunitatea, evidenţiind relaţia dintre preoţia ministerială şi cea baptismală.
La încheierea simpozionului, părintele Iulian Faraoanu a concluzionat în manieră generală toate conferinţele susţinute declarând că pentru o reînnoire a credinţei trebuie să recurgem la Sfânta Scriptură. Fiecare dintre noi suntem datori să oferim mărturia unei credinţe trăite în simplitate şi relaţie cu cei din jurul nostru.
PS Petru Gherghel şi-a manifestat bucuria pentru desfăşurarea acestui simpozion, mulţumindu-le tuturor celor care au făcut posibilă desfăşurarea lui, precum şi tuturor celor care au răspuns invitaţiei de a participa la lucrările acestui simpozion.