Recreativ și formativ: proiectul Școala de vară TEOSPOR

În perioada 11-24 iulie 2022, Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi cea de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii  “Al. I.  Cuza” din Iaşi, au organizat sub călăuzirea directorului de grant, pr. dr. Ionuț-Eremia Imbrișcă, Şcoala de Vară „Experienţă universitară timpurie pentru elevi: program punte în domeniile Educaţie Fizică şi Sport şi Teologie Romano-Catolică – TEOSPOR”, finanţată din Proiectul privind Învăţământul Secundar (ROSE) de către Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În cadrul acestui proiect au participat 50 de liceeni care au dorit să descopere ambientul universitar, precum și care este viața unui student prin intermediul celor două facultăți. Inevitabil poate apărea întrebarea: Ce legătură poate exista între teologie și sport? Încă de la festivitatea de deschidere a școlii de vară TEOSPOR, decanul Facultății e Teologie Romano-Catolice, pr. dr. Ștefan Lupu, amintea de un dicton al latinilor: Mens sana in corpore sano, reușind, astfel, să dea un răspuns întrebării sus-menționate: credința creștină este o credință care caută să înțeleagă, iar pentru a reuși acest lucru este nevoie de un trup și o minte sănătoasă.

În acest sens, activitățile propuse au reușit să surprindă multe sfere ce alcătuiesc realitatea universitară, dintre care se pot aminti cursurile susținute de profesori din cadrul celor două facultăți, ateliere de orientare în carieră, vizite de studiu la Catedrala Romano-Catolică din Iași, la muzee, Seminarul Major, Grădina Botanică, Palatul Culturii, centrul pentru vârstnici „Sf. Iosif”, sala „Pașilor pierduți”, aula „Mihai Eminescu”, centrul „Oxygen”. Totodată, a fost inclus și un schimb de experiență cu tinerii din parohia Romano-Catolică „Sf. Anton” din Iași. În același timp, elevii au avut posibilitatea de a cunoaște câteva ligi studențești din Iași, inclusiv asociații în care se vor putea implica atunci când vor deveni studenți, de exemplu „Caritas”, „Acțiunea Catolică”, „Asociația Studenților Catolici din Iași” sau „Scout”-Cercetașii României. Cu siguranță nu au lipsit din program competițiile sportive, jocurile recreative, bansurile sau „seara talentelor”.

Mai mult, pentru a încuraja dezvoltarea celor două realități ale omului, sufletul și trupul, fiecare participant s-a întors acasă la sfârșitul acestei experiențe cu câte o Biblie și o bicicletă. Obiectivele acestui proiect au fost îndeplinite, întrucât elevii au fost încântați de ambientul academic, precum și de oportunitățile care se ivesc după încheierea studiilor universitare. Cu alte cuvinte, deja sunt nerăbdători să devină studenți.

Impresii din partea participanților:

“Școala de vară a fost o experiență de neuitat! În cadrul școlii de vară TEOSPOR am avut ocazia să simt cum e viața de student și am fost foarte încântată de alegerea făcută din toate punctele de vedere posibile. Am numai cuvinte de laudă pentru oamenii și elevii pe care i-am cunoscut aici, iar în cadrul acestor două săptămâni de școală de vară, am legat foarte multe prietenii. Când am ajuns aici eram foarte timidă dar cumva, în timp, oamenii de aici m-au schimbat foarte mult, ajutându-mă să capăt mult mai multă încredere în mine. Am descoperit aici oameni cu suflete foarte bune, mereu zâmbitori, plini de viață și mereu când am avut nevoie ei mi-au sărit în ajutor. În cadrul acestui program am reușit sa învăț în fiecare zi câte ceva nou de la cursuri, iar după-amiaza făcând diferite activități, am reușit să descopăr cât mai multe despre orașul Iași. Am petrecut zilele vizitând, jucându-ne, dansând, discutând și cel mai important e ca am râs împreună si ne-am simțit bine. Ne-am atașat foarte mult unii de alții, iar spre final, momentul despărțirii a devenit din ce în ce mai greu. În cadrul acestei școli de vară m-am simțit ca într-o familie și sper ca în anii viitori mă voi putea reîntoarce aici” (Minuț Roberta Amalia).

„Au fost 2 săptămâni minunate, cu animatori și coordonatori excelenți care știau să îmbine seriozitatea cu momentele de destindere. În aceste 2 săptămâni am avut diverse activități precum orele de dezvoltare personală sau de sport, printre activitățile de sport îmi amintesc ora de Zumba, în care am învățat cum sa ne facem activitățile fizice pe ritm de dans. Pe lângă cursurile din timpul dimineții, în programul de după-amiază am avut oportunitatea de a vizita multe obiective turistice din Iași sub îndrumarea unor ghizi bine pregătiți, care ne-au explicat pe „limba noastră” toate tainele din capitala Moldovei. Cu siguranță nu voi uita prea curând de activitățile de karaoke, fotbal, concurs de talente etc. A fost o experiență minunată, întrucât din niște necunoscuți am reușit să devenim o mare și unită familie, nu numai noi între noi, elevii înscriși, ci și cu animatorii, care ne au purtat de grijă în aceste 2 săptămâni splendide. Sunt foarte recunoscător că am avut posibilitatea de a participa la acest program, pre care îl recomand cu toată sinceritatea tuturor elevilor care doresc să facă o experiență preuniversitară. În final doresc să exprim gândul meu de mulțumire părintelui Ionuț Imbrișcă, coordonatorul acestui proiect, precum și coordonatorilor” (Varga Andrei).

„M-am înscris la școala de vară TEOSPOR din dorința de a cunoaște oameni noi, de a-mi învinge timiditatea și din curiozitatea de a afla cum este viața de student. Primele zile au fost mai grele deoarece a trebuit sa mă obișnuiesc cu programul, dar deja după doua zile nu mai voiam să plec acasă. Activitățile au fost foarte interesante și interactive mai ales orele de sport și cele de dezvoltare personală. Ziua de 21 iulie a fost una foarte specială pentru mine, deoarece am împlinit vârsta de 17 ani. A fost o zi minunată datorită colegilor, studenților și a părintelui Ionuț, care mi-au pregătit o surpriză specială. Mă bucur enorm de mult ca m-am înscris la această școală de vară și recomand tuturor, mai ales celor mai timizi, să participe la astfel de experiențe (Enășoaie Alexandra Daniela).

„Dacă la început a fost mai greu cu acomodarea, pe zi ce a trecut relațiile dintre membrii școlii de vară TEOSPOR se întăreau din ce în ce mai mult. Practic, toți ne-am îndrăgostit de timpul petrecut împreună, de persoanele din jurul nostru, de orele pe care le-am avut în aula A 14 și în sălile sau terenurile de sport. Chiar dacă am avut și febra musculară,  asta nu ne-a oprit din a ne distra și din a ne simți bine. Am avut activități interesante: în unele dintre ele dansam în parcuri, iar spre surprinderea și bucuria noastră, lumea din jur ne filma și ne aplauda. În fiecare seară, după program, ieșeam afară la dans sau rămâneam în cămin la câte un joc de cărți, reușind, astfel, să ne cunoaștem mai bine și să formam legături strânse cu colegii din alte tabere. Una dintre activitățile noastre preferate a fost întâlnirea cu „bunicii noștri” din centrul pentru vârstnici „Sf. Iosif” din Iași. Acolo am văzut unirea dintre doua generații diferite, dar care se completează. Vârstnicii au fost foarte bucuroși când i-am animat cu dansurile, cântecele și jocurile noastre. Pe lângă activitățile fizice am avut și câteva activități pe plan spiritual în care am vizitat și ne-am rugat atât în biserici romano-catolice, cât și în cele ortodoxe. Din acestea, se evidențiază liturghia de la biserica „Sfântul Anton” din Iași, în câte am făcut parte din corul experimentat al bisericii, iar la final am fost felicitați pentru interpretarea frumoasa a cântecului ,,Cântecul marii”. În concluzie, această tabără va fi una pe care nu o vom uita nici în zilele cele de pe urmă și pe care o recomand tuturor să o experimenteze cel puțin o dată în viață” (Fechetă Felix).

„Mulțumesc din suflet tuturor, pentru experiența aceasta frumoasă. Rămân recunoscătoare animatorilor pentru tot efortul și răbdarea pe care au avut-o cu noi! Sunteți niște oameni cu adevărat minunați și mă simt onorată ca am avut ocazia să vă cunosc! Mulțumesc, părinte pentru toată înțelegerea și disponibilitatea dumneavoastră! Mulțumesc tuturor participanților pentru tot, pentru prietenia voastră, pexperientele acumulate împreună, pentru fiecare zâmbet și îmbrățișare! Experiența TEOSPOR va rămâne în inima mea pentru mult timp. Nu uitați să zâmbiți și să fiți raze de lumină pentru cei din jurul vostru!” (Santu-Butucaru Selina).

“Sunt extrem de fericit că am putut face parte ca animator în proiectul Rose. A fost o experiență unică în care am legat prietenii, dar mai mult de atât, am devenit ca o familie. Toate cursurile și activitățile pe care le-am desfășurat m-au îmbogățit pe mine și pe elevi din toate punctele de vedere. Am învățat să fim mai atenți, mai sociabili și să ne distrăm ÎMPREUNĂ. Acest împreună reprezintă punctul de plecare, întrucât toate momentele au avut ca scop buna dispoziție și distracție a tuturor. O asemenea experiență este de neuitat și sper să mai am parte de astfel de momente alături de elevi la fel de frumoși și la fel de buni ca aceștia” (Beniamin Diac, seminarist în anul III, participant ca animator).

Daniel Mîrț

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto11-24 iulie: Iaşi: Recreativ şi formativ. Proiectul Şcoala de vară TEOSPOR

* * *

Apollonia TV: Emisiunea „Sub semnul crucii”, ediţia „Şcoala de vară TEOSPOR” (18 iulie 2022)

Lasă un răspuns