Legitimații student

Studenții înmatriculați în anul I își pot ridica de la secretariatul facultății legitimația de reducere/gratuitate la transport.

Conform HG 341/17 martie 2021 studenții români/străini, care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

Operatorii de transport feroviar de călători vor elibera studenților legitimații de călătorie cu tarif de transport redus 50% la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, și tarif de rezervare redus 50% pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare, precum și abonamente lunare cu număr nelimitat de călătorii, clasa a II-a, cu tarif redus 50%. Operatorii de transport feroviar de călători vor elibera studenților orfani sau proveniți din casele de copii legitimații de călătorie gratuite pentru călătoria la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, precum și abonamente lunare gratuite cu număr nelimitat de călătorii.

Achiziționarea legitimațiilor de călătorie/abonamentelor lunare cu tarif redus 50% sau gratuite pentru studenți se poate face:

  • de la casele de bilete ale operatorilor de transport și de la personalul de tren.
  • on-line/de la automate de vânzare legitimații de călătorie, fie în baza confirmării calității de student transmise on-line operatorilor de transport feroviar de către instituțiile de învățământ superior ale căror date de contact oficiale sunt înregistrate și validate la operatorul feroviar, fie a confirmării/validării calității de student la casele de bilete în baza prezentării în original a legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, vizată pe anul universitar în curs. Confirmarea/Validarea calității de student, beneficiar de reducere/gratuitate la transportul pe calea ferată, se efectuează o singură dată pentru fiecare an universitar în cadrul căruia au loc călătoriile

Lasă un răspuns