Duminică, 3 iunie, are loc Ziua Absolventului 2012

ziua-absolventului-2012   Absolvenţii promoţiei 2012 a celui mai vechi centru universitar din ţară petrec ”studenţeşte” la Ziua Absolventului din cadrul Iaşi Educational Trade Show – IETS.

   Când ne întâlnim?

   Duminică, 3 iunie, ora 17.00

   Unde?

   În faţa Corpului A. Caută bannerul facultăţii tale.

   Cum de îmbrăcăm?

   Cu robă academică, dacă este posibil.

   Ce se întâmplă la Ziua Absolventului?

   La IETS cea mai importantă resursă a oraşului este sărbătorită pe data de 3 iunie aşa cum se cuvine – cu o zi specială, dedicată în întregime tinereţii. Ziua Absolventului marchează şi ultima zi a Iaşi Educational Trade Show – evenimentul Iaşului în educaţie. Indiferent de universitatea, facultatea sau specializarea de la care provin, absolvenţii ieşeni se vor reuni sub egida IETS pentru a arăta ieşenilor că sunt mândri de faptul că şi-au adus contribuţia la dezvoltarea centrului universitar Iaşi.

   Solemnitatea manifestării şi entuziasmul specific tinerilor vor fi cuvintele de ordine ale evenimentului care va atrage studenţi, cadre universitare, oficialităţi şi simpli spectatori deopotrivă.

   Tradiţionalul Marş al Absolvenţilor va avea loc anul acesta în cadrul Iaşi Educational Trade Show. Manifestarea, devenită deja un simbol al finalului studenţiei, se transformă într-o ocazie pentru fiecare universitate din Iaşi să arate că are cei mai entuziaşti absolvenţi. Într-o procesiune similară festivităţilor din marile centre universitare ale lumii, sutele de tineri vor trece în aplauzele spectatorilor prin faţa tribunei amenajate pe bulevardul Ştefan cel Mare.

   După cuvântările rectorilor, ale oficialităţilor locale şi după binecuvântarea oferită de înalţii prelaţi, tinerii vor pleca în marş până în Piaţa Naţiunii, pe esplanada Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa”, unde îi aşteaptă cea mai antrenantă petrecere în aer liber din Iaşi. Evenimentul care marchează închiderea anului universitar va fi găzduit de un DJ şi un MC Kiss FM, care vor anima atmosfera până la sosirea invitaţilor speciali, trupa TAXI.

Lasă un răspuns