Bucurie, emoții, împărtășiri, rugăciune de mulțumire, amintiri și comuniune pentru studenții Facultății de Teologie Romano-Catolică din Iași, promoția 2007

Bucurie, emoții, împărtășiri, rugăciune de mulțumire, amintiri și comuniune – toate adunate într-un buchet al recunoștinței pentru studenții Facultății de Teologie Romano-Catolică din Iași, promoția 2007, la împlinirea celor 10 ani de la absolvire.

Momentul de debut al zilei l-a constituit întâlnirea în Aula A14 din cadrul Universității „Al.I. Cuza”, unde au avut loc saluturile, cuvântările, retrăind bucuria de a ocupa iarăși locurile noastre în bănci ascultându-i pe părinții profesori, dar și pe fiecare coleg în parte. Dintre preoții profesori au fost prezenți Pr. Emil Dumea, Pr. Iosif Enășoae, Pr. Ștefan Lupu și Pr. Iosif Iacob – moderatorul întâlnirii.

Precum odinioară, în calitate de profesor și decan, Pr. Emil Dumea ne-a strigat la catalog, iar fiecare dintre cei prezenți când a fost strigat a evocat drumul parcurs în intervalul de timp ce s-a scurs de la terminarea facultății până astăzi, creându-se un climat de voie bună și o atmosferă familiară plăcută. Despre colegii care nu au putut fi prezenți au vorbit cei care știau sau care țin legătura cu ei într-un fel sau altul.

Profesorii prezenți au primit diplome de recunoștință și o cană inscripționată cu sigla universității și data acestui moment aniversar. Aceleași căni au fost oferite tuturor absolvenților.

Următorul punct din program ne-a condus pașii spre Capela seminarului unde am luat parte la Sf. Liturghie de mulțumire, cel mai desăvârșit act de mulțumire, împreună cu Isus și Sf. Fecioară Maria, celebrată astăzi în liturgie cu titlul de Fecioara Zăpezii. Părintele Ștefan Lupu, decanul facultății, în cuvântul de învățătură din cadrul predicii a evaluat prezența noastră în viața Bisericii și a societății ca o forță de atracție, fiind purtători de valori. Iar acest aniversar este un prilej de a ne întoarce la starea inițială, unde să ne reînnoim în dreptate și în viața de credință. Cuvântul din Evanghelia zilei a avut în centru martiriul lui Ioan Botezătorul care, în explicația părintelui, acest martiriu este rezultatul unei dezordini morale. Ne-a îndemnat să ne identificăm cu Ioan Botezătorul cel care a fost martir, profet și să vorbim despre existența lui Dumnezeu în viața noastră, iar asemenea sf. Ioan să nu ne înfricoșăm de contradicțiile pe care le întâlnim în drumul nostru, pentru că viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu. Ca Facultate de teologie catolică putem fi un semn și o mărturie vie a prezenței lui Dumnezeu pentru celelalte facultăți din cadrul Universității. În final a amintit de Sărbătoarea zilei – Sfânta Fecioară Maria a Zăpezii, căreia i-a fost închinată prima bazilică din Roma, ,,Santa Maria Maggiore”, de către Papa Liberiu, în anul 352. A încheiat cu îndemnul de a-i încredința Mamei noastre Maria tot binele nostru și ceea ce va urma.

În cadrul ofertoriului au fost aduse la altar pe lângă pâine și vin daruri care să rămână ca amintire în cadrul facultății: o lumânare cu emblema comemorativă și un tablou cu fotografia promoției 2007. Toate darurile au fost oferite de copiii absolvenților, prezenți la tot programul și care au adus un farmec și o gingășie aparte.

După Sf. Liturghie ne-am îndreptat către Lacul Ciurea unde, la Poalele Codrului am servit masa continuând momentele de împărtășire și voie bună.

Mulțumim Domnului pentru că ne-a oferit darul de a fi colegi, prieteni, de a fi avut profesori buni, cu ajutorul cărora am realizat multe lucruri frumoase împreună, reușind să ținem legătura între noi, chiar și după ani, ca o familie răspândită în multe locuri din țară și din străinătate, pentru binele Bisericii și al societății.

În fața provocărilor actuale la adresa familiei, Pr. Ștefan Lupu – decanul Facultății a propus, ca perspectivă, înființarea unei Asociații a membrilor facultății, a familiilor lor, atât din prezent cât și a celor care, deși au terminat Facultatea cu mulți ani în urmă, continuă să se simtă parte a ei.

Bunul Dumnezeu să primească toate mulțumirile și dorințele bune pentru realizarea și răspândirea Împărăției Sale.

Alese mulțumiri se cuvine fiecăruia în parte pentru aportul adus în organizarea și participarea la acest eveniment important.

Magnificat anima mea Dominum!

Sr. Rodica Martin

Lasă un răspuns