Cu bucurie şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi faţă de toţi cei care ne-au însoţit şi susţinut până în momentul prezent în formarea noastră spirituală, intelectuală şi umană, noi, studenții Promoţiei 2008 dorim să ne revedem pe 16 iunie, la ceas aniversar, când se împlinesc 10 ani de la absolvirea Facultăţii de Teologie Romano-Catolică.
Anii care aleargă grăbiţi spre a ne descoperi din frumuseţile pe care Dumnezeu ni le-a pregătit s-au aşternut în noi plăcut, cu momente frumoase pe care le-am trăit împreună, în această perioadă de studii universitare 2005-2008, momente pe care dorim să le rememorăm. Din dorinţa de a împărtăşi unii altora despre cum a lucrat Dumnezeu în viaţa fiecăruia dintre noi, în urma celor 10 ani care au trecut, ne-am propus să ne revedem.
Suntem recunoscători profesorilor care cu o deosebită grijă părintească ne-au însoţit în acest timp al formării noastre. Ne aducem cu drag aminte de poveţele pe care le-am primit în momentul în care ne-am îndreptat fiecare entuziaşti în urmarea drumului personal in viaţă. A-l avea pe Dumnezeu în noi, cu noi şi lângă noi oriunde ne-am afla şi a face orice lucru in numele lui, spre binele celorlalți, a rămas ca un ecou în conştiinţa noastră ce continuă să se audă şi în clipa prezentă. Nimic nu este posibil fără Dumnezeu ne aminteşte motto-ul care ne-a ghidat în anii de studii – Nihil sine Deo! Sub acest îndemn, înţelegem prezenţa şi voia Domnului în realizarea întâlnirii Promoţiei 2008.
Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 16 iunie 2018, începând cu ora 11.00, în aula A14 a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică. Din programul zilei face parte și Sfânta Liturghie care va fi celebrată la ora 12.30 în capela Institutului Teologic Romano-Catolic “Sf. Iosif“. Agapa şi momentul de împărtăşire va avea loc la Ciurea, unde vom rememora amintiri şi ne vom bucura de o după-amiază trăită în comuniune fraternă.
Budău Brigita
Promoţia 2008