În perioada 17-30 iulie 2023, Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi cea de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, au organizat, sub călăuzirea directorului de grant, dr. Marius Neculăeş, Şcoala de Vară „Experienţă universitară timpurie pentru elevi: program punte în domeniile Educaţie Fizică şi Sport şi Teologie Romano-Catolică – TEOSPOR”, finanţată din Proiectul privind Învăţământul Secundar (ROSE) de către Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
În cadrul acestui proiect au participat 50 de liceeni care au dorit să descopere ambientul universitar, precum şi viaţa de student prin intermediul celor două facultăţi. Inevitabil poate apărea întrebarea: Ce legătură poate exista între teologie şi sport? Încă de la festivitatea de deschidere a şcolii de vară TEOSPOR, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolice, pr. dr. Ştefan Lupu, amintea de un dicton al latinilor: Mens sana in corpore sano, reuşind, astfel, să dea un răspuns întrebării sus-menţionate: credinţa creştină este o credinţă care caută să înţeleagă, iar pentru a reuşi acest lucru este nevoie de un trup şi o minte sănătoasă.
În acest sens, activităţile propuse au reuşit să surprindă multe sfere ce alcătuiesc realitatea universitară, dintre care se pot aminti cursurile susţinute de profesori din cadrul celor două facultăţi, ateliere de orientare în carieră, vizite la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi, la muzee, Seminarul Major, Grădina Botanică, Palatul Culturii, Centrul pentru vârstnici „Sfântul Iosif”, Sala „Paşilor pierduţi”, Aula „Mihai Eminescu”, Centrul „Oxygen”. Totodată, a fost inclus şi un schimb de experienţă cu tinerii din Parohia Romano-Catolică „Sfântul Anton” din Iaşi. În acelaşi timp, elevii au avut posibilitatea de a cunoaşte câteva ligi studenţeşti din Iaşi, inclusiv asociaţii în care se vor putea implica atunci când vor deveni studenţi, de exemplu Caritas, Acţiunea Catolică, Asociaţia Studenţilor Catolici din Iaşi şi Scout – Cercetaşii României. Cu siguranţă nu au lipsit din program competiţiile sportive, jocurile recreative, bansurile sau „seara talentelor”.
Mai mult, pentru a încuraja dezvoltarea celor două realităţi ale omului, sufletul şi trupul, fiecare participant s-a întors acasă la sfârşitul acestei experienţe cu câte o Biblie şi o bicicletă. Obiectivele acestui proiect au fost îndeplinite, întrucât elevii au fost încântaţi de ambientul academic, precum şi de oportunităţile care se ivesc după încheierea studiilor universitare.
Marius Petrişor Gherghel
*
Impresii din partea elevilor:
-
„Pentru mine aceste două săptămâni au fost frumoase şi pline de distracţie. Am avut ocazia să cunosc oameni minunaţi, de treabă şi plini de viaţă în fiecare zi era ceva nou chiar dacă erai obosit aceşti oameni te făceau să uiţi cu totul de oboseală şi să te distrezi în continuare. Am descoperit ce avem în comun şi ne-am cunoscut mai bine pe noi şi ce înseamnă o echipă şi să fim uniţi. Mă bucur că am putut să iau parte la această şcoală de vară şi îmi pară rău că s-a terminat. Amintirile frumoase făcute aici nu se vor şterge niciodată. Mă bucur mult de tot că am ales TEOSPOR şi sunt tristă deoarece timpul a trecut repede. «Trăieşte clipa, Trăieşte momentul». Vă mulţumesc pentru tot! Rămas bun TEOSPOR!” (Nicoleta Emanuela Ferastauaru)
-
„Datoria fiecărui creştin este de a se adânci tocmai în misterul lui Dumnezeu care este Cristos, prin diferiţi mediatori care uşurează această cunoaştere. Pe de alta parte, datoria omului, ca fiinţă umană este să se îngrijească şi de propriul trup in toată complexitatea acestuia. Aceasta punte creează o legătură ce poate fi la început insesizabilă şi anume corelaţia puternică şi importantă dintre frumuseţea spirituală şi cea fizică. Acest lucru îşi propune Şcoala de Vară TEOSPOR să îl cultive într-un mod accesibil elevilor de liceu. Cu un program încărcat, dar extrem de bogat cultural, am putut retrăi istoria poate de mulţi neştiută a străzilor şi clădirilor din oraşul Iaşi. Experienţa vieţii studenţeşti s-a materializat într-un mod variat, pornind de la cursurile susţinute în cadrul Facultăţilor de Teologie şi Sport, până la cazarea în căminul Gaudeamus sau mesele primite în cadrul Cantinei Titu Maiorescu; toate au oferit o imagine de ansamblu a unei noi etape ce începe odată cu urmarea studiilor superioare. Alături de profesori înţelegători, capabili şi bine pregătiţi, fiecare elev a putut să îşi arate disponibilitatea în ceea ce priveşte asimilarea noilor informaţii legate de domeniile teologiei si sportului. Plecând de la primii oameni şi valoarea libertăţii umane şi până la completa analiză a unui mers corect sau a unei posturi ideale, diversitatea informaţiilor transmise a fost cu adevărat captivantă. Paul sintetizează întreaga misiune a vieţii noastre în scrisoarea sa către Efeseni, îndemnându-ne ca, «fideli adevărului în iubire, să creştem în toate pentru el, care este capul, Cristos». Nu am parcurs în totalitate drumul nostru pământesc, dar am înaintat pe calea pecetluită de Tatăl, alături de Fiul, şi mă simt mai mult decât oricând plină de slava şi harul său. Închei cu un gând de recunoştinţă şi mulţumire pentru toţi cei care au făcut posibilă această experienţă, în special studenţilor implicaţi şi profesorilor coordonatori care ne-au fost întotdeauna aproape, şi ne rugăm ca Domnul să le răsplătească disponibilitatea şi să îi aibă mereu în pază. Experienţa Şcolii de Vara TEOSPOR o recomand cu drag tuturor liceenilor ce înţeleg complexitatea celor două domenii şi frumoasa legătura ce se concretizează între ele.” (Raffaella Spătaru)
-
„Când am ajuns la TEOSPOR, venisem cu gândul că nu o să-mi placă la această şcoală de vară, dar zilele treceau şi experienţa pe care o trăiam pentru prima dată aici a fost grozavă. Ţinând cont de faptul că nu am mai stat într-un cămin, am avut foarte multe de învăţat de aici. Stând în cămin şi făcându-mi prieteni noi, am avut oportunitatea să experimentez o varietate de perspective şi să învăţ de la oameni diferiţi. A fost o ocazie minunată de a mă dezvolta personal, de a îmbunătăţi abilităţile mele sociale şi de a construi relaţii durabile. De asemenea, a fost distractiv şi plin de momente memorabile. În plus, viaţa în cămin mi-a oferit şansa de a învăţa să trăiesc într-o comunitate şi să mă adaptez la diferite situaţii. A fost o experienţă care m-a ajutat să devin mai independentă şi responsabilă. Fiecare zi a fost o aventură, cu oportunităţi de a încerca lucruri noi şi de a crea amintiri valoroase. Am întâlnit o varietate de persoane, fiecare cu propriile lor poveşti şi experienţe unice. A fost fascinant să împărtăşesc idei şi să învăţ de la ei. Supraveghetorii şi animatorii au fost de asemenea minunaţi – au fost foarte susţinători şi înţelegători, oferindu-ne îndrumare şi ajutor când aveam nevoie. Ei au făcut cu adevărat experienţa şcolii de vară memorabilă.” (Narcisa Roca)
-
„Această «şcoală de vară» nu mi s-a părut că este cu adevărat o şcoală de vară. De fapt, în aceste două săptămâni am simţiţi că sunt acasă – atât de bine m-am simţit. Activităţile au fost extraordinare şi chiar folositoare. Am reuşit să cunosc oameni noi şi să mă descopăr mai în detaliu, am legat prietenii şi am petrecut majoritatea timpului împreună. Nu regret că am ales să vin la şcoala de vară TEOSPOR. Pentru următorii elevi care se vor înscrie la TEOSPOR, să alegeţi încrezători această şcoală pentru că nu veţi regreta momentele frumoase pe care le veţi petrece atât cu ceilalţi colegi cât şi cu studenţii care sunt minunaţi şi plini de viaţă. Mulţumesc pentru tot TEOSPOR!!!” (Carla Diana Puşcaşu)
-
„Experienţa şcolii de vară TEOSPOR a fost pentru mine o mare o oportunitate de a vizita oraşul Iaşi şi de a vedea ce înseamnă viaţa de student din orice punct de vedere, adică am participat inclusiv la cursuri (de teologie şi de sport). Orele de teologie mi-au stârnit interesul în studiul biblic, pe când orele de sport m-au învăţat cum să am un stil de viaţă sănătos. Activităţile pe care le-am desfăşurat în decursul acestor două săptămâni m-au ajutat sa îmi fac noi prieteni şi mă distrez . Recomand cu mare încredere această şcoală de vară pentru că oferă o experienţă de neuitat!” (Augustin Francisc Sescu)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-30 iulie: Iaşi: Proiectul Şcoala de vară TEOSPOR 2023