„Politica între ideal şi real. O abordare în lumina doctrinei sociale a Bisericii”: Tema celei de a cincea ediții a ZSS (Ziua Socială pentru studenți)

Sâmbătă, 25 februarie a.c., începând cu ora 9, se va desfășura în „Aula Magna” a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, a cincea ediție a ZSS (Ziua Socială a Studentului). Pornită la inițiativa pr. dr. Lucian Farcaș, ZSS este organizată de Oficiul pentru pastorația universitară a Episcopiei Romano-Catolice de Iași, în colaborare cu Institutul Teologic Romano-Catolic și cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, și dorește să le ofere studenților ocazia de a reflecta asupra importanței pe care o au în societate prin implicarea în viața politică, urmând învățătura socială a Bisericii.

Tema propusă pentru acest an este: „Politica între ideal și real. O abordare în lumina doctrinei sociale a Bisericii”. ZSS cuprinde două părți. În prima parte vor fi prezentate trei conferințe. Prima conferință, pregătită de pr. Alois Bulai, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, are o temă provocatoare: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?”, cu referință la cuvintele lui Cain care l-a ucis pe Abel, fratele său. Urmează prof. univ. dr. George Poede, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, care îi va introduce pe studenți în miezul problemei: „Politica – o vocație și o profesie”. Lect. univ. dr. pr. Pr. Lucian Farcaș, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul aceleiași universități, va trata despre „Despărțiri riscante: omul separat de Dumnezeu și politica, de moralitate”.

La ora 12,00 se va celebra Sfânta Liturghie.

În a doua parte, studenții se vor împărți pe mai multe ateliere și vor dezbate temele prezentate.

Programul acestei zile se va încheia cu un recital de orgă susținut de D-na Regina Nadkrenicinâi  din Chișinău.

ZSS 2017 se va desfășura după următorul program:

Ora Conferențiarul Activitatea/Titlul Locul
9.00 – 10.00 Pr. Alois Bulai Sunt eu păzitorul fratelui meu?

Aula Magna

 

10.00 – 10.30 Pauză
10.30 – 11.30 Prof. univ. dr. George Poede Politica – o vocație și o profesie Aula Magna
11.30 – 12.00 Pauză
12.00 Sf. Liturghie Capelă
13.00 – 14.00 Prânzul Sala de mese
14.00 – 14.30 Pauză
14.30 – 15.30 Lect. univ. dr. pr. Lucian Farcaș Despărțiri riscante: omul separat de Dumnezeu și politica, de moralitate Aula Magna
15.30 – 16.00 Pauză
16.00 – 17.00 Ateliere de lucru Sălile de clasă
17.00 – 17.30 Lucrări în plen Aula Magna
17.30 – 18.00 Pauză
18.00 – 18.30 D-na Regina Nadkrenicinâi (Chișinău) Recital de orgă Capelă
19.00 – 19.30 Cina Sala de mese

Gazda acestui eveniment va fi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, situat în str. Th. Văscăuţeanu, 6.

Participarea este liberă, masa de prânz și cina fiind asigurată de către organizatori.

Studenții care doresc să participe la această ZSS sunt rugați să se adreseze pr. dr. Fabian Doboş, capelan universitar (tel. 0756/833383, e-mail: fabiandobos@gmail.com).

Vă așteptăm cu drag!

Conf. univ. dr. pr. Ștefan Lupu

Decan

Facultatea de Teologie Romano-Catolică

Lasă un răspuns