„Dacă nu poţi să hrăneşti o sută de oameni, hrăneşte unul singur” spunea maica Tereza de Calcutta. Modelul de caritate şi dăruire al acestei sfinte pentru cei mai mici şi săraci fraţi ai noştri a avut un ecou în multe suflete.
Astfel, în Iaşi, spre finalul anului 2017, din dorinţa unor studenţi ai Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, Asistenţă Socială, împreună cu alţi prieteni, a luat naştere „Mica Familie a sfintei Tereza de Calcutta” (MFTC). Mică, deoarece nu reuşim să hrănim o sută de oameni, ci… şase. În prezent grupul nostru susţine şase copilaşi din Iaşi şi din împrejurimi, care provin din familii cu o situaţie financiară precară.
Şi pentru că „nu contează atât de mult ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci”, în anul ce a trecut am pus toată dragostea noastră pentru aceşti copii în realizarea unor obiecte handmade, organizarea unor momente artistice în preajma sărbătorilor… şi prin mici renunţări personale şi datorită sprijinului unor persoane cu inimă mare, am reuşit să le oferim celor mici zâmbete şi câte ceva material. Şi nu vrem să ne oprim aici! Pentru anul şcolar şi universitar ce începe, grupul MFTC a elaborat noi proiecte pentru a-i susţine material, emoţional şi spiritual pe cei şase pui de om (şi cei care se vor mai adăuga pe parcurs). Iar primul proiect al acestui an deja s-a concretizat.
„Grupul «Mica Familie a sfintei Tereza de Calcutta» în perioada 6-7 septembrie, împreună cu binefăcătorii şi colaboratorii din acest an, s-a ocupat să facă prima zi din anul şcolar mai frumoasă pentru copiii înscrişi anul acesta în proiect.
În ziua de 6 septembrie 2018, începând cu ora 16.30, la mănăstirea «La Salle» a avut loc întâlnirea membrilor MFTC pentru a se pregăti cum se cuvine pentru acest nou an şcolar. Alături de ei a fost pr. Iosif Iacob, îndrumătorul spiritual al grupului. Pe lângă activităţile de organizare şi de desfăşurare a anului şcolar şi de activitate 2018-2019, membrii au luat parte la o oră de adoraţie euharistică, la care i-au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru anul precedent de activitate, i-au încredinţat noul an, s-au rugat pentru copiii beneficiari şi familiile lor, pentru colaboratori, binefăcători şi pentru ceilalţi membri ai grupului care nu au putut fi prezenţi.
În ziua de 7 septembrie, începând cu ora 09.00, au sosit copiii pentru o zi de pregătire şi de timp împreună. Am început dimineaţa printr-un joc de cunoaştere, apoi copiii au aflat de la membrii grupului cine a fost sfânta Tereza de Calcutta şi câteva povestioare din viaţa ei, precum şi ce înseamnă a nu avea şi totodată recunoştinţa pentru ceea ce au primit de la Dumnezeu. Momentul central al ambelor zile a fost sfânta Liturghie de binecuvântare a noului an şcolar şi an de activitate. La această Liturghie împreună cu copiii l-am rugat pe Dumnezeu să ne binecuvânteze pentru acest nou an şcolar, precum şi pentru buna desfăşurare a proiectelor pe care le avem în plan. O mulţumire şi o rugăciune specială au fost înălţate către cer pentru toţi binefăcătorii care ne-au ajutat şi ne vor ajuta în acest an.
După ce am ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi ne-am împărtăşit la masa sa, a urmat un moment de rugăciune şi primirea crucii binecuvântate pe care membrii o vor purta în semn de apartenenţă şi de dăruire. Înainte de am merge să luăm prânzul, părintele ne-a împărtăşit istoria vocaţiei sale, după care copiii au primit «Ghiozdănelul şcolarului», plin cu rechizitele necesare pentru acest an. După prânz a urmat un moment de fraternitate, apoi ne-am îndreptat spre parcul din centrul oraşului unde ne-am bucurat de vremea frumoasă de afară” (Iuliana Pal, membră MFTC)
Închei cu sufletul plin de gratitudine, înălţând un gând de mulţumire providenţei divine, precum şi instrumentelor sale – colaboratorii şi binefăcătorii noştri, oameni cu suflet mare şi frumos, creioane în mâna lui Dumnezeu, prin care el săvârşeşte operele sale minunate. Dorim să ducem la bun sfârşit lucrarea pe care am început-o în folosul fraţilor noştri mai mici… aşadar, pentru a putea continua, ne încredinţăm rugăciunilor voastre şi sperăm să primim în continuare ajutorul spiritual şi material necesar acestui proiect de suflet.
Date de contact ale grupului „Mica Familie a sfintei Tereza de Calcutta” (MFTC): tel. 0757/293854; e-mail: mftc.tereza.17@gmail; httpss://mftc17.wordpress.com; coordonator: Anton Barticel (0784/631331).
Maria-Cosmina Barticel
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Iaşi: Mica Familie a sfintei Tereza de Calcutta