Episcopia Romano-Catolică de Iaşi prin Oficiul pentru Pastoraţie Universitară, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Seminarul „Sfântul Iosif” şi Asociaţia Studenţilor Catolici Iaşi organizează sâmbătă, 25 februarie 2017, a cincea ediţie a programului de formare pentru mediul universitar „ZSS 2017” – Ziua Socială pentru Studenţi.
Tema va fi „Politica între ideal şi real. O abordare în lumina doctrinei sociale a Bisericii”.
Evenimentul va avea loc la Seminarul „Sfântul Iosif” din Iaşi.
Programul oferă universitarilor posibilitatea de a conştientiza mai mult importanţa pe care o au în societate prin implicarea în viaţa politică, urmând îndeaproape învăţătura creştină şi Tradiţia Bisericii.
Gazda acestui eveniment va fi Seminarul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, Str. Th. Văscăuţeanu, 6.
Participarea este liberă, masa fiind asigurată de către organizatori.
Persoană de contact: pr. Fabian Doboş, capelan universitar (tel. 0756/833383, e-mail: fabiandobos@gmail.com).
Oficiul pentru Pastoraţie Universitară